Obiective. Evaluarea concordanţei între istoricul de alergie medicamentoasă şi testele diagnostice la pacienţii cu simptome uşoare sau severe şi determinarea intervalului de timp oportun pentru testare.

Material şi metodă. Am testat 65 de substanţe incriminate în istoric la 57 de pacienţi. S-au efectuat teste in vivo şi in vitro conform standardelor internaţionale.

Rezultate. Dintre reacţiile uşoare, 19,23% sunt confirmate in vivo, 34,62% in vitro şi 46,15% utilizând toate testele. Dintre reacţiile severe, 33,33% sunt confirmate in vivo, 58,97% in vitro şi 71,79% utilizând toate testele. Concordanţa istoricului cu testele diagnostice în reacţiile severe faţă de reacţiile uşoare este mai mare numai atunci când toate testele sunt utilizate (46,15% vs 71,79%, P=0,04). Flowcitometria este pozitivă în 35,13% dintre reacţiile alergice sub doi ani şi 3,57% peste doi ani (p =0,0017< 0,05).

Concluzii. În studiul nostru, concordanţa istoricului de alergie cu testele diagnostice este mai mare atunci când se utilizează împreună teste in vivo şi in vitro. La pacienţii cu reacţii severe pozitivarea testelor este mai frecventă. Valoarea diagnostică a testului de activare a bazofilului pare să fie mai mare cu cât intervalulde timp de la reacţie la testare este mai mic.