Instrucţiuni de redactare

  • Singurul format acceptabil este Word 2003 sau anterior (DOC). Documentele trimise în alte formate (DOCX, PDF) nu vor fi luate în consideraţie.
  • Articolele se pot redacta în limba română sau o limbă de circulaţie internaţională. Indiferent de limba de redactare, rezumatul şi cuvintele-cheie se redactează obligatoriu în limba engleză.
  • Articolul va avea următoarea structură: titlul, autorii şi afilierea acestora, urmată de textul rezumatului structurat pe următoarele sub-puncte: 1. Context, 2. Materiale şi metode, 3. Rezultate şi discuţii, 4. Concluzii. Evidenţierea fiecărui sub-punct se va face folosind aceste cuvinte. În cazul în care respectarea acestei structuri este imposibilă, al doilea şi al treilea sub-punct pot lipsi sau pot fi înlocuite.
  • Este obligatorie respectarea următoarelor condiţii privind formatul: 1. dimensiune pagină – A4, cu margini de 2,5 cm.; font – Times New Roman, spaţiat la un rând, cu specificaţiile: titlu – caractere aldine (Bold), majuscule, mărime 12; autori – caractere cursive (Italic), mărime 11; afiliere – caractere obişnuite, mărime 11; rezumat şi cuvinte cheie – caractere obişnuite, mărime 11; restul lucrării – mărime 12; pentru titlul imaginilor şi titlul şi textul tabelelor – mărime 10.
  • Articolele vor fi redactate folosind şablonul pentru limba română (https://pub.incd.ro/PP/Index/Sablon_RO.doc) sau engleză (https://pub.incd.ro/PP/Index/Sablon_EN.doc).
  • Dimensiunea maximă este de 8 pagini.
  • Referinţele bibliografice în text se vor face între paranteze rotunde folosind:
    1. Autorul şi anul apariţiei: Smith, 2006 în cazul lucrărilor cu un singur autor
    2. Autorii şi anul apariţiei în cazul lucrărilor cu doi autori: Smith and Jones, 2006
    3. Primul autor urmat de et al. şi anul apariţiei în cazul lucrărilor cu mai mult de doi autori: Smith et al., 2006
    4. Autorul şi anii apariţiei în cazul unor lucrări elaborate de acelaşi autor în ani diferiţi: Smith, 2006, 2008.
    5. Autorul, anul apariţiei şi un indicativ corespunzător ordinii alfabetice a titlurilor în cazul unor lucrări elaborate de acelaşi autor în acelaşi an: Smith, 2006a, 2006b
    6. Separarea cu punct şi virgulă pentru citarea mai multor lucrări: Smith, 2006; Jones, 2008.
  • Citarea lucrărilor în bibliografie va urma modelul de mai jos (respectarea sa implică abrevierea tuturor prenumelor la o singură iniţială, lipsa virgulei între nume şi iniţiala prenumelui şi toate celelalte cerinţe de redactare vizibile în exemple):
    1. Pentru publicaţii cu ISBN (cărţi, volume ale unor conferinţe, CD cu ISBN)
    a) Cărţi, CD-uri: Nume autor (anul publicării), titlu, editura, locul apariţiei, punct:
    Nica E. (2010), Elaborarea şi folosirea studiilor de caz în managementul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti, România.
    b) Capitole de cărţi: Nume autor (anul publicării), titlu, în: autorii sau editorii cărţii (rolul lor), titlul cărţii, editura, locul apariţiei, paginile capitolului:
    Ellger C. (2000), Soft City Impossible? The chances for ecological urban development, în: Ianoş I., Pumain D., Racine J. B. (Editori), Integrated Urban Systems and Sustainability of Urban Life, Editura Tehnică, Bucureşti, România, pag. 35-47.
    2. Pentru articole/rezumate în publicaţii periodice (cu ISSN): Nume autor (anul publicării), titlu, titlul revistei, nr. volumului(nr. ediţiei):pagini de început-de sfârşit, punct:
    Santucci V. L. (2005), Historical Perspectives on Biodiversity and Geodiversity, Geodiversity & Geoconservation 22(3):29-34.
    Croitoru G. (2015), Analysis of concrete damage by ettringite-thaumasite system formation, Lucrările conferinţei de cercetare în construcţii, economia construcţiilor, urbanism şi amenajarea teritoriului 1-8:196-204. Jurca A., Gruin A., Bolborea B. (2018), Evaluarea erorilor de execuţie apărute în timpul etapelor de construcţie a unei clădiri, Conferinţa de cercetare în construcţii, economia construcţiilor, urbanism şi amenajarea teritoriului. Rezumate ale lucrărilor 14:175.
    3. Pentru alte publicaţii sau documente: Nume autor (anul publicării), titlu, alte detalii, locul apariţiei:
    Mureşanu F. (2010), Oraşul în era informaţională, teză de doctorat, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu", Bucureşti, România.
    Parlamentul României (2001), Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, Monitorul Oficial 373(1).
    Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor (2008), Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030, DMinisterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Bucureşti, România.
    ASRO (2010), BS EN 14250:2010 Structuri de lemn. Cerinţe pentru produse referitoare la elemente de structură prefabricate, asamblate cu elemente de fixare cu placă metalică ambutisată, Asociaţia de Standardizare din România, Bucureşti, România.
    4. Pentru pagini Internet: Numele instituţiei sau persoanei care editează pagina (anul ultimei actualizări), titlu, adresă completă fără hyperlink, neurmată de punct
    RAIC (2015), Sustainable Architecture, https://www.raic.org/raic/sustainable-architecture
  • Dacă lucrarea se redactează în limba română, nu se va preciza limba în care este scrisă lucrarea, iar informaţiile bibliografice se vor scrie în limba română: de exemplu, se va folosi "pag." în loc de "pp.", numele editurilor româneşti vor fi scrise în limba română etc.; singurele informaţii care pot fi scrise în alte limbi sunt numele autorilor sau titlurile lucrărilor scrise în altă limbă.
  • Dacă lucrarea se redactează în limba engleză, titlurile lucrărilor publicate în altă limbă decât engleza se vor traduce în limba română, indicând limba în care a fost publicată între paranteze drepte, cu font obişnuit (nu aldin sau cursiv): [in Romanian], imediat după titlu.
  • Toate imaginile (grafice, scheme, fotografii etc.) trebuie să fie menţionate în textul lucrării folosind indicaţia Fig. X, unde X este numărul acesteia. Figurile trebuie să aibă dedesubt un titlu de forma Fig. X. Titlu, unde X este numărul acesteia. Absolut toate figurile trebuie să fie menţionate în textul lucrării.
  • Toate tabelele trebuie să fie menţionate în textul lucrării folosind indicaţia Tabelul X, unde X este numărul acestuia. Toate tabelele trebuie să aibă deasupra un titlu de forma Tabelul X. Titlu, unde X este numărul acestuia. Absolut toate tabelele trebuie să fie menţionate în textul lucrării. Nu se permite inserţia tabelelor sub formă de imagine.
  • Pentru a uşura respectarea instrucţiunilor, punem la dispoziţia autorilor un ghid vizual care conţine cele mai frecvente erori, pentru cei care scriu articolele în limba română (https://pub.incd.ro/PP/Index/Conf_RO-RO.pdf) sau engleză (https://pub.incd.ro/PP/Index/Conf_RO-EN.pdf).
  • Nu vor fi luate în consideraţie lucrările care denaturează tehnoredactarea prin modificarea spaţierii paragrafului, introducerea spaţiilor libere înainte sau după text, la început de paragraf, modificarea fontului etc.; singura excepţie este folosirea caracterelor aldine şi cursive şi a sublinierilor. Nu se permite inserarea în text a elementelor grafice de tipul casetelor, săgeţilor etc. Singurele elemente grafice sunt imaginile şi schemele, care trebuie să se prezinte sub forma unor obiecte unitare inserate ca paragraf de sine-stătător sau în tabele.
  • Articolele vor fi trimise până la data-limită specificată în invitaţie prin e-mail la adresa conferences[at]incd.ro (pentru a trimite un mesaj, înlocuiţi [at] cu @). Nu vor fi luate în considerare rezumate trimise la alte adrese de e-mail.