Philobiblon. Transylvanian Journal of Multidisciplinary Research in Humanities este o revistă academică publicată de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca și apare de două ori pe an (iunie și decembrie). Revista este acreditată de către Consiliul Național al Cercetării Științifice din România. 

Profilul revistei este multidisciplinar, încurajând deschiderea subiectelor spre abordări originale cât mai curajoase. Domeniile umaniste avute în vedere sunt: istorie, filosofie, antropologie, istoria cărții, teorie și critică literară, lingvistică, estetică, știința informării.

Condiția principală a acceptării unui text pentru publicare este încadrarea subiectului în liniile stabilite de logo-ul Idei-Cărți-Societate-Lecturi. Încurajăm abordarea temelor de importanță și relevanță actuală, cercetările care aduc viziuni originale proaspete asupra problemelor prezente în universul științific umanist de astăzi.

 

Sunt preferate textele trimise în limba engleză, dar sunt acceptate și textele trimise în limbile română și maghiară. Ulterior, după acceptarea textului de către avizatorii interni, redacția poate solicita din partea autorului o traducere a textului în limba engleză.
 

Textele propuse pentru publicare nu trebuie să depășească limita de 50.000 de semne, limită care include aparatul de note și eventualele anexe.

Publicarea în revista noastră este gratuită.

DOI: https://doi.org/10.26424/philobib